UPDATE 19:20
Cornel Dinu este prima opțiune pentru banca lui Dinamo și Borcea promite că acesta va putea să își aleagă orice colaborator, inclusiv pe ‘renegatul’ Bonetti. Șansele ca ‘Procurorul’ să accepte oferta sunt maxime, este de părere acționarul. „Ion Marin are o ofertă din Arabia pentru 6 luni, pentru 250.000 de euro. Nu mai avem antrenor. Cea mai bună soluție este Cornel Dinu, să-și facă echipă cu cine vrea. Să lăsăm orgoliile, Dinu să-și facă echipă cu orice antrenor, pentru că avem cel mai bun lot din țară. Aveți cuvântul meu de-onoare că asta i-am spus! Ia pe cine vrei tu în echipa de tehnicieni. Eu zic că va accepta 100%.„, a spus Borcea la gsptv.
Președintele executiv al câinilor susține că nu l-a supărat atât înfrângerea contra lui Galatasary, cât șansele irosite de Dinamo. În condițiile în care jucătorii turci au fost transferați pe milioane de euro și au salarii infinit mai mari decât jucătorii din Ștefan cel Mare, era greu ca aceștia din urmă să emită pretenții pe Ali Sami Yen ‘”Mai are rost să-l comparăm pe Scarlatache cu Keita? Nu suntem supărați decât din cauza rezultatului, ci a neșansei.„
Cristi Borcea, acționarul lui Dinamo, a declarat că înțelege decizia lui Ion Marin de a părăsi clubul din Ștefan cel Mare pentru banii arabilor și afirmă că în meciul cu Galatasaray echipa bucureșteană a ratat foarte multe ocazii. Borcea a dat exemplu partidelor contra celor de la Everton, TSKA Moscova sau Șahtior, când Dinamo a fost o trupă foarte pragmatică și și-a adjudecat victoria.
Referitor la posibilele variante pentru banca tehnică a lui Dinamo, Borcea a declarat că cea mai bună soluție ar fi Cornel Dinu, iar dacă acesta ar accepta să lucreze cu fostul antrenor al lui Dinamo, Dario Bonetti, el nu se va împotrivi.
„Am crezut foarte mult în Ion Marin, dar îl și înțeleg, nu poți să refuzi o asemenea sumă. El trebuie să își întrețină familia. Nu pot să fiu însă fericit că peste două zile avem meci. Sunt supărat pentru că la 0-0 am ratat patru ocazii clare ieri cu Galatasaray. Noi am bătut pe Everton, pe ȚSKA Moscova, pe Șahtior, având puține ocazii, dar din care am marcat. Acum am ratat foarte mult și ne-am luat patru! Europa League a trecut pe locul doi după campionat. Cea mai bună soluție ar fi ca nea Cornel să își facă o bancă tehnică și să se pună pe treabă. Cred că e cea mai bună soluție pentru Dinamo în acest moment. Nu știu ce să zic despre Bonetti. Dacă Dinu dorește să lucreze cu Bonetti, eu voi accepta”, a declarat Cristi Borcea la Fanatik Show, la Digi Sport.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER